|
Si China a testat reactorul nuclear din a patra generatie |
|
|
|
|
Thursday, 22 July 2010 11:20 |
|

China a incheiat testele primului reactor nuclear experimental din a patra generatie, a anuntat miercuri managerul general al proiectului China Experimental Fast Reactor (CEFR), Zhang Donghui, citat de agentia Xinhua.
Prin incheierea cu succes a testelor reactorului, China devine cea de-a opta tara de pe Glob detinatoare a tehnologiei reactoarelor nucleare ale viitorului.
In prezent China are 11 reactoare nucleare, toate bazate pe tehnologia de a doua generatie, iar in 2009 a inceput construirea primelor reactoare de a treia generatie cu apa presurizata, folosind tehnologia AP1000 brevetata de compania americana Westinhghouse.
Noile reactoare CEFR utilizeaza combustibilul in proportie de 60 la suta, spre deosebire de reactoarele din a treia generatie, cu o utilizare de 1 la suta. La aceasta se adauga noua tehnologie de reciclare prin ardere (piroprocesare), care permite separarea combustibilului neutilizat de deseurile radioactive. Ceea ce inseamna mai multa economie de combustibil, siguranta si protectie a mediului decat in cazul reactoarelor nucleare existente astazi in lume, dupa cum sublinia domnul Zhang.
(infochina.ro)
|